Aceeași căruță și fiecare pre limba lui

Că avem cărcoteala în sînge știu prea bine (și eu o am, oho). Nu ne place nimic, nici cînd e nou (ce, se experimentează pe noi? cum să scoți pe Eminescu din programă?), nici cînd e vechi (chiar așa, nu e prea vechi?), nici cînd e autohton (iar mămăliga, iar țăranul, iar ia?), nici cînd…

Viața e frumoasă și brânza pe bani

      Bucate alese ale unui ospăț cum nu s-a mai văzut     Dacă îți este foame și se întâmplă să nu ai ce mânca, poți ajunge cu burta lipită de spate sau cu urechile lungite de foame, îți poți simți coastele lipite sau poți auzi cum îți chiorăie mațele, iar când nu…

Divanul sau gâlceava neînțelepților care au mai rămas (fragment ușor, de joi, dintr-o carte pentru copii mijlocii și adulți cu capul în poveste, pentru care nu am angajament editorial, deși mi-aș dori)

  Nu se știe cu siguranță cât timp a trecut de când s-au întâlnit în parcul Cișmigiu toți cei rătăciți, care de pe unde. Poate doar câteva ore, poate ani, poate doar câteva clipe, cine să stea să le numere, mai ales de când cu relativitatea asta înțeleasă te-miri-cum. Poate Fatam, ca fată a moșului,…

Despre praf, prav și altele asemenea

Am scris, la invitația lui Matei Pleșu, textul de mai jos, pentru "Dilema veche", numărul "Praf și pulbere": De la prav la praful de pe tobă, odeletă în patru timpi - Ohara Donovetsky   Timpul unu Trebuie s-o recunoaștem, este un companion aproape nevăzut, dar insistent, unul pe care, știți, dacă îl scoți pe ușă,…