întâi a fost oul lui piero

te întreb dacă

știi tabloul lui piero della francesca pentru altarul din brera,

are un titlu lung – ar fi conversație sacră cu fecioara cu pruncul, șase sfinți, patru îngeri și binefăcătorul federico da montefeltro,

ultimul chiar apare în tablou, firește, doar el a fost cel care l-a comandat, federico da montefeltro, duce de urbino, apare în armură îngenuncheat la poalele Fecioarei

și e azi nemuritor la pinacoteca brera din milano -,

dar nu despre duce sau madonă ar fi vorba acum,

ci despre oul suspendat din aceeași pictură,

îl știi?

pe mine oul ăsta m-a năucit, nu madona uriașă, nici pruncul – deși din cauza șiragului de coral de pe piept pare înjunghiat, eh –

mi-a rămas în ochi

oul care atârnă în mijlocul tabloului

din tavanul absidei, ca o perlă suspendată dintr-o mamă-scoică divină,

dar nici asta neapărat,

ci despre ce poartă cu el  – rătăcirea sau uitarea –

ca a oului din partea struțului,

de clocirea căruia își amintește doar în ultimul moment și doar după apariția unei anumite stele pe cer,

atunci se întoarce, îl caută în nisipul în care l-a ascuns

și de-abia apoi îl clocește.