solzi și garduri

nu am emigrat, să zicem că doar iau cina mai complicat,

în definitiv, toți o facem într-un fel sau altul,

doar că vreau să îmi pun ochelarii ca să descifrez cum se zice la vacă în mai multe limbi ale pământului, de exemplu,

sau la apă, la vin și la pâine,

deși nu despre un meniu vorbesc eu aici,

dar e bine și-așa,

e bine să te fii în lume,

bunăoară, nu te mai trezești cu fața într-un gard,

înveți că nu e nevoie de garduri,

nu mai treci pe lângă aceleași case, grădini, blocuri, oameni, case, blocuri, oi, o

înțelegi că dincolo e și altceva și-atunci e bine să încerci,

să le treci, dacă nu ca la 100 m garduri și nici cu vederea,

măcar să schimbi unghiul,

ocheanul,

lentila,

cel mai bine e să te uiți peste garduri prin caleidoscop.

nu casă îmi caut eu în lume, nu un loc,

ci mereu alte perechi de ochi,

până se curăță privirea,

alte și noi perechi de ochi, de pe care să tot cadă

înalte și alte straturi de solzi,

de sub care să clipească, înainte să se usuce,

ochi argusieni de care n-am încă știință,

să se limpezească

privirea înainte și cea de apoi.