Chestiuni filologhicești – între „în” și „la”

Am urmărit cu interes și într-o vreme chiar cu amuzament, recunosc, felul în care s-a instalat în uz  prepoziția „la”, în structuri de tipul „Mergi la Dubai”, „Sunt la Dubai” etc., în loc de „Merg / mă duc / sunt în Dubai”. Sub ochii mei s-a petrecut fenomenul, pun degetul pe momentul l-am auzit folosit pe „la” în loc de „în” în mod repetat, a început în 2018, s-a extins în 2019, în 2020 s-a instalat cu arme și bagaje, acum a devenit un clișeu, dacă nu o modă.

Ca să verific, am căutat câteva titluri din presa de acum câțiva ani și, surprinzător, motorul de căutare mi-a întors întâi manele (din 2014, 2016), am văzut dintr-o ochire că îmi serveau scopului, aveau versurile rulând pe ecran, bun, iată, se dovedește că am dreptate, forma folosită este „în Dubai” (asta îi propune femeii cu nuri, mofturoasă by default, în spiritul caprițiilor contemporane îndrăgostitul lulea etc., am mai aflat cu această ocazie). Manelele mi-au ușurat munca (în definitiv, un bun material pentru limba vorbită, abaterile și clișeele ei), așa că într-o alta, din 2020, femeii – tot mofturoase, tot bla-bla i se oferă dusul „la Dubai”. Am tras concluzia că „la” i-a subminat locul lui „în”, se întâmplă, mi-am zis, limba vorbită e vie, acceptă forme sub presiunea uzului frecvent, ăsta e mecanismul, știu prea bine.

Am verificat și cum voiam inițial, prin titluri de articole din presă sau de pe rețele sociale, am observat că folosesc la fel de bine „în Dubai”, destul de frecvent și în 2021, și pentru că sunt multe, și prin manele din 2021, se pare că e un loc comun în cântarea de gen.

Cele două prepoziții, ‚la’ și ‚în’ își împart frățește realitatea, cele două tipuri de structuri („merg la / în Dubai”) sunt amândouă în uz (în variație liberă, se spune științificește). Care e corectă?

În fond, uzul prepoziției „în” în româna standard presupune asocierea – în contextul verbelor de mișcare, mai ales – cu o țară, iar al lui „la” cu un oraș: „Mă duc în Franța” (nu „la Franța”), dar „Merg la Paris” (Nu „în Paris”, cu mențiunea că verbele de stare permit deopotrivă însoțirea cu prepoziția „în”, dar și cu „la”, când este vorba despre oraș, ca în „Sunt în/la Londra”, dar numai cu prepoziția „în” când este vorba despre țară („Sunt în Marea Britanie / în Germania / în Ghana”. Cum Dubaiul este un emirat, unul dintre cele ale uniunii federale Emiratele Arabe Unite (este deci un stat), ar trebui folosit „în”; pe de altă parte, este un emirat creat prin dezvoltarea –remarcabilă, e drept – a unui oraș, deci recomandarea ar fi ‚la’.

 Una peste alta, românii au dreptatea lor. Ambele prepoziții pot fi folosite, „mă duc la Dubai”, presupune raportarea la Dubai ca la un oraș, în timp ce „merg / mă duc în Dubai”, presupune raportarea la el ca la o țară (firește, fără conștientizarea ca atare, întrucât uzul este intuitiv, asta când nu e doar mimetic, dar asta e altă poveste).

Există și posibilitatea ca o exprimare de tipul „mă duc în Dubai” să fi fost mai frecventă pe vremea când Dubaiul era o destinație mai puțin cunoscută românilor, iar prepoziția ‚în’ își ținea rangul bine, era – corect – asociată cu o țară; în ultima vreme, de când i-au dat de gust și vin în Dubai, mulți români simt că locul le este familiar, mai degrabă oraș decât stat, așa că prepoziția „la” a câștigat teren, „merg la Dubai” cum merg ‚la Craiova’, ‚la Moșnenii Mici’ sau chiar ‚la fântână’, căci, în plus, fac astfel dovada că e un loc pe care și l-au apropriat, e cunoscut, prietenos, parcă e și mai aproape, nu departe ca „în fundul curții / în spatele blocului”, nu e ca și când te duci „în Honolulu”.

Acum că există amândouă prepozițiile în uz (deși ‚la’ e mai mult decât insistent), este interesant cine ce prepoziție alege. Eu rămân consecvent la „în”, cealaltă mi se pare, în context, prea eufonică.

Între timp m-am lămurit și cum e cu tipologiile. Care sunt cei care zic “la” și care “în”, sunt compatibilă cu cei cu “în”.